|
Dar începutul clubului are loc în 1980.După anul 1989, s-a înfiinţat Federaţia Română de Arte Marţiale (FRAM) şi Asociaţia Română de Karate Tradiţional (AKTR) la care domnul Florentin Loghin (şi implicit clubul Sakura Karate–Do) şi-a adus contribuţia în calitate de fondator. Clubul a participat la toate manifestările sportive legate de Campionate Naţionale pentru grupele de vârste 8-35 ani. O mare parte din elevii care au urmat cursurile predate în cadrul Clubului Sakura Karate-Do Iaşi sunt astăzi instructori, antrenori şi arbitri recunoscuţi ca valoare, implicându-se astfel în educarea tinerelor generaţii. Clubul a deschis începând cu anul 1990 alte cluburi filiale în oraşele: Bucureşti, Roman, Gheorgheni, Vatra Dornei, Mangalia, Piatra Neamţ, Suceava.
Înscrieri |
|






![]() | Astăzi | 17 |
![]() | Începând cu 05 august 2007 | 80446 |